Piata de sisteme de automatizare a caselor ar putea ajunge la 1 mil. euro

23Noi

Piata de sisteme de automatizare a caselor ar putea ajunge la 1 mil. euro

 

Romanii care sunt pregatiti sa investeasca circa 2.000 de lei pe un sistem care sa automatizeze diferite procese in interiorul casei, cum ar fi aprinderea sau stingerea luminii, pornirea sau oprirea caldurii sau deschiderea sau inchiderea ferestrelor ar putea crea un segment nou de piata care sa genereze venituri de circa un milion de euro in urmatorul an, potrivit reprezentantilor firmei GDC Telecom, specializata in vanzarea de echipa­mente telecom si furnizarea de servicii de comunicatii unificate. Compania a intrat recent pe piata sistemelor de automatizari pentru case, devenind distribuitorul produselor Fibar Group din Polonia.

 

Piata locala (a sistemelor de automatizari pentru case – n.red.) este in curs de formare si educare in prezent. Nevoia si inclinatia spre automatizare si confort exista. Suntem convinsi ca si intr-o piata incipienta ca a noastra vanzarile vor depasi cateva sute de mii euro in primul an. In masura in care operatorii de telecom se vor alatura acestei tendinte, cum a facut-o spre exemplu Orange in Franta anul trecut, piata ar putea creste as spune, exponential, vanzarile pot merge spre valori ce ar putea depasi 1 milion de euro", a spus Gabriel Dulcu, fondatorul GDC Telecom.

 

Produsele Fibaro, comercia­lizate in prezent in circa 80 de tari, le permit utilizatorilor sa automatizeze o serie de pro­cese din casa cu ajutorul unor sisteme care cu ajutorul unor senzori si al conexiunii la internet pot fi controlate automat. Un sistem de baza, care include centrala si elementele de baza (circa trei senzori – de fum, inundatie, miscare sau temperatura) costa aproximativ 2.200 de lei, potrivit preturilor afisate de retailerii online. Configurarea si controlul sistemului se realizeaza prin intermediul unei aplicatii software, disponibila atat de pe PC, cat si de pe dispozitivele mobile – smartphone sau tableta.

 

Sistemul isi poate dubla sau tripla pretul sau chiar mai mult, fiind limitat doar de imaginatia si preferintele utilizatorului - o centrala suportand pana la 230 de elemente (senzori si elemente inteligente de comanda)", a explicat Dulcu. El a adaugat ca in cazul unei vile costul unui sistem pentru automatizarea completa a acesteia - reglarea individuala a temperaturii in fiecare camera, senzori de miscare care controleaza luminile in intreaga locuinta, senzori de inundatie in bai sau bucatarie care opresc apa automat sau gazele la o detectie de crestere anormala de temperatura sau fum, controlul aspersoarelor si al pompei de piscina, a usilor de garaj, a deschiderii portilor, jaluzelelor sau draperiilor, ajunge la cateva mii de euro.

 

Un sistem de baza costa cat un smartphone de top

Pe plan local exista potential de dezvoltare a acestei piete, in conditiile in care pretul unui sistem de baza pentru automatizarea proceselor din casa este similar pretului unui smartphone de top – peste 2.200 de lei. Iar numarul utilizatorilor de smartphone-uri a crescut spectaculos in ultimii ani, rata de penetrare a acestora in randul utilizatorilor de telefonie mobila ajungand in prezent la peste 40%.

 

Ordinul de marime al pretului unui smartphone este apropiat de cel al unui starter kit Fibaro, ce include unitatea de control, patru senzori (de miscare, de fum, de inundatie si pentru usi sau ferestre) si o priza inteligenta, care masoara consumul de energie si opreste dispozitivele neutilizate, stricate sau care inregistreaza un consum mare de energie chiar si atunci cand sunt in stand-by, si anume 500 euro cu TVA inclus", a precizat proprietarul GDC Telecom. El estimeaza ca in decurs de un an, jumatate din afacerile companiei vor fi generate de vanzarile produselor Fibaro. Anul acesta, tinta GDC Telecom este de a ajunge la afaceri de un milion de euro.

 

„Ne propunem sa distribuim propriile solutii de «home automation» prin integrarea in principal a solutiilor si produselor FIBARO. Vom integra insa (deja integram parte din ele) si alte elemente Z-Wave, furnizate de alti producatori - electrovalve, elemente de comanda infrarosu, calorifere, sisteme de informare meteo (weather station) sau altele, complementare solutiilor FIBARO".

 

Sistemele inteligente pentru case se numara printre dispozitivele care creeaza piata “The Internet of Things“ (IoT) – aparate electronice conectate la internet, care potrivit companiilor de cercetare de piata va include 5 miliarde de echipamente pana la sfarsitul acestui an la nivel global, cu 30% mai mult fata de 2014.

 

Articol publicat in editia tiparita a Ziarului Financiar din data de 23.11.2015

 

Sursa: http://www.zf.ro/business-hi-tech/gdc-telecom-piata-de-sisteme-de-automatizare-a-caselor-ar-putea-ajunge-la-1-mil-euro-14895563

 

 

  • footer_logo
  •   Terranova Logistic Park 12A Bucuresti-Targoviste Road, A Building, 3rd Floor Mogosoaia, Ilfov, 077135, Romania
  •   +4 0376 443 311
  •   +4 021 539 0049
  • office[@]gdctelecom.ro